I° Premio
Chiara Micalizzi classe IA
CANTU D'AMURI DI GALATEA
Ogni sira vegnu ‘nta sti acqui
picchì sulu accussì, amuri miu, mi poi abbracciari.
Volli Polifemu pa so raggia,
‘nta un ruscellu a tia trasfurmari.
Ogni matina mi svigghiu
appena sentu lu pasturi cu li pecuri passari
e mi pari di sentiri ancora,
li noti ddu to flautu sunari.
Ogni notti lu me cori pari lassarimi,
mentri a tia, cori mei, staiu a pinsari.
E ti cercu, ti cercu, ma a truvariti non rinesciu,
sulu lu me duluri rinesciu a cantari.
Lu me cori a tia sempri appartiniu,
e ogni sira quannu di tia mi distaccava
pi turnari ni me patri e li me soru,
lu me chiantu senza fini cuminciava.
Tu mi dicivi sempri ca nuddu ni putia dividirini,
ca essiri tristi mai non avia,
e iò ti dicia “Amuri, amuri ranni,
senza i tia viviri non sapia”.
Ah comu vulissi finiri ‘nta li to vrazza,
sulu accusì lu me turmentu putissi svaniri.
E a tutti li divinità dumannu ogni mumentu
di scutari, pi pietà, i me disiri.
‘Nta na goccia vulissi essiri trasfurmata,
pi stari cu tia eternamenti.
Accussì amuri miu, amuri ranni,
non sintissi cchiù i me lamenti.
Lu me amuri putissi cantari senza fini
e non ti chiamassi cchiù “Aci... Aci...” invanu.
Finalmenti ‘nta li to vrazza saria
e pi sempri ni tiniriumu pi manu.